Am intrat în 2016 cu mult optimism și cu multe obiective. Unele dintre ele sunt să citesc mai mult, să mă dezvolt personal, să duc businessul la un alt nivel și să mă bucur de momente unice alături de cei pe care îi iubesc.
Așa că la începutul acestui an, la recomandarea unui prieten, am plecat să îmi încarc bateriile (fiindcă pe mine vacanța de sărbători, sincer, mă obosește ☺) la schi în Elveția. Am mers în Zermatt, o stațiune montană aflată la granița Elveției cu Italia, unde nu se poate ajunge cu mașina ☺. Am descoperit o stațiune liniștită unde se respiră doar aer curat și te poți bucura de liniște.
Aventura noastră din București la Zermatt a durat două ore de zbor cu avionul, iar apoi trei ore cu trenul, tren luat din aeroport unde există stație!!! (Deci, chiar nu merită să te stresezi cu închiriatul mașinii). Am ajuns în jurul orei zece seara. Câteva restaurante deschise, puțină lume pe stradă și 4 – 5 taxiuri electrice (de genul mașinuțelor de golf închise) care așteptau turiștii în gară.
La hotel, personal există doar până la nouă seara, când se închide ușa și ai parolă de acces. Supermarketul este deschis pana la șapte seara, lumea fumează afară, prețurile sunt foarte mari și cu toate acestea există turiști fericiți, există clienți fericiți și există și angajați fericiți.
Am întâlnit lume care zâmbește indiferent care este jobul său, fie taximetrist, vânzătoare la cel mai mic magazin, cameristă sau controlorul de pe tren, o lume fericită cu ceea ce face.
Reflectând la acestea, am găsit trei lucruri comune între Elveția și JJDisplays:
- Timpul este limitat și trebuie folosit eficient.
“Timpul este mai valoros decât banii. Poți să câștigi mai mulți bani, dar nu poți câștiga mai mult timp” – Jim Rohn
Încă de când am început afacerea, din 2002, programul nostru de lucru este 8.00 – 16.30, de luni până vineri. La începuturi, mulți clienți și furnizori râdeau de noi și spuneau că avem program de “lăuze”. Unii chiar ne spuneau că astfel nu vom putea rezista pe piață, iar furnizorii ne amenințau că nu ne mai aduc marfă, fiindcă ajungeau pe la ora 17, fără să sune înainte și normal că nu mai avea cine să preia marfa, cu toate că noi în fiecare comandă specificam ca livrarea să fie făcută până în ora 16. În 2009 un client, re-vânzător, mă sună și mă întreabă cum ne descurcăm în criză etc. Când aude că ne descurcăm și pe perioada crizei, astfel încât să nu avem probleme de cash flow, îmi spune: “Când te-am cunoscut în 2003 nu îți dădeam șanse de supraviețuire pe piața românească mai mult de un an. Acum, după 6 – 7 ani în care eu am muncit zi și noapte pentru clienți, eu intru în insolvență iar tu spui că nu ai probleme de cash flow …”
Sincer, când eram copil tatăl meu îmi spunea: „Nu te oblig cât și cum să înveți, dar mie trebuie să îmi știi când te întreabă profesoara”. Eu spun: „NU TREBUIE SĂ MUNCIȚI MULT. TREBUIE SĂ VĂ FACEȚI TREABA PENTRU CARE SUNTEȚI PLĂTIȚI ÎN 8 ORE”. Astfel oamenii din firmă sunt mai organizați și mai eficienți.
2. Fă ceea ce îți place și atunci poți să dai 100% din tine și vei face și pe alții fericiți!!!
Pe această idee am dezvoltat în 2014 campania „PROMITEM. FACEM. CLIENȚI FERICIȚI.” Ne dorim să avem atât angajați fericiți, cât și clienți fericiți.
3. Calitatea personalului, a serviciilor și produselor ne diferențiază de ceilalți.
Încă de la începutul afacerii, obiectivul nostru este oferirea de servicii și produse de calitate de către un personal de calitate. Pentru că, până acum, nu am avut o campanie de acest fel, mi-a venit această idee în Elveția și începând din februarie 2016 vom lansa acest slogan: „CALITATEA ESTE PASIUNEA NOASTRĂ”.
Iată cum în concedii de calitate, concepem idei de calitate :))